SCLAVIA MODERNĂ...

O VIAŢĂ VÂNDUTĂ PE TEJGHELELE PIEŢEI MONDIALE

«Nataşele» sunt cele mai căutate mărfuri pe care Europa de Est le-a exportat după căderea Cortinei de Fier şi nu sunt neapărat rusoaice. Amatorii de delicii exotice le pot găsi în toată lumea. Nimeni nu face distincţia dintre ele şi femeile care au ales să practice prostituţia. Se aseamănă, umblă la fel de provocator îmbrăcate, sunt la fel de aspru judecate. Însă nimeni nu ştie sau nimănui nu-i pasă că ele sunt victimele unor reţele de traficanţi care le ademenesc cu promisiunea că în străinătate vor lucra ca dansatoare sau cameriste. O dată plecate de acasă, descoperă realitatea înspăimântătoare: agresiuni, violuri, abuzuri din partea unor proxeneţi lacomi care vor să-şi recupereze înzecit banii cu care le-au cumpărat.

Victor Malarek – Nataşele

Nu conta dacă eram bolnavă. Trebuia să muncesc, altfel, eram pedepsită.

În 2012 un raport realizat de Naţiunile Unite scoatea la iveală cifre alarmante în ceea ce privește problema sclaviei moderne. Viețile a milioane de oameni din întreaga lume sunt prinse în mrejele traficului de carne vie, vânduți în scopul exploatării.

SOS. Pierdut în noian!

Viețile a milioane de oameni din întreaga lume sunt vândute pe piața mondială a sclaviei moderne. Astfel, 4 din 5 femei traficate sunt românce - arată un raport realizat de Comisia Europeană. În ciuda eforturilor depuse, România rămâne în continuare o ţară sursă, de tranzit şi destinaţie pentru femei, copii și barbați, traficați în scopul exploatării sexuale sau a muncii forțate.

Chinurile îngrozitoare prin care trec victimele sclaviei moderne sunt indescriptibile. La violența fizică și traumele organismului, rănile psihice și sufletești își găsesc tihnite locul.

Informează-te!

CADRU LEGAL

Potrivit articolului 12 a Legii 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane:
(1) Constituie infracțiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane prin amenințare ori violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea ori primirea de bani sau de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.

Prin exploatarea unei persoane se înțelege:
a) executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forțat, cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate;
b) ținerea în stare de sclavie sau alte procedee asemanatoare de lipsire de libertate ori de aservire;
c) obligarea la practicarea prostituției, la reprezentări pornografice în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice sau alte forme de exploatare sexuală;
d) prelevarea de organe;
e) efectuarea unor alte asemenea activități prin care se încalcă drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Din cele prezentate rezultă faptul că infracțiunea de trafic de persoane poate fi săvârșită prin mai multe variante, cumulative sau alternative, însă toate trebuie făcute în același scop și anume în acela de a exploata victima, în sensul celor anterior prezentate. Variantele enumerate în prezența lege constau în:

  •  Recrutarea = atragerea victimei, prin diferite mijloace dolosive (mincinoase) spre a fi exploatată în vederea obținerii de profit din partea traficanților (ex. Promisiuni false).
  •  Transportarea = deplasarea victimei dintr-un loc în altul, fie în interiorul granițelor statului sau de origine, fie din statul de origine a victimei în statul de destinație, ceea ce presupune cel mai adesea trecerea uneia sau mai multor granițe.
  •  Transferarea = transmiterea victimei de la un traficant la altul (ex. Schimbul sau vânzarea victimelor între traficanți).
  •  Cazarea = instalarea unei persoane temporar într-o locuință (locuința în care victima va locui).
  •  Găzduirea = primirea victimei într-o locuință și adăpostirea vremelnică a acesteia.
  •  Primirea = preluarea victimei în urma unei tranzacții între cei doi traficanți.
  •  Înșelăciunea = inducerea în eroare a unei persoane pentru a putea săvârși traficul de persoane.
  •  Abuzul de poziție de vulnerabilitate = situația în care traficantul, stiind că victima este într-o situație de vulnerabilitate (dificilă), profită de această situație pentru a o putea trafica. (ex. Boala, mari probleme financiare sau familiare).
  •  Abuzul de putere = situația în care o persoana profită de funcțiile de răspundere și de atribuțiile ce i-au fost conferite prin lege, depășind astfel limita acestora. (ex organe ale poliției, autoritățile locale).

Dacă te afli în una din urmatoarele situații:

  •  Te-ai aflat sau te afli în oricare dintre situațiile descrise mai sus;
  •  Ai fost rapit/ă și obligat/ă să lucrezi, iar banii obținuți în urma muncii tale au revenit în parte sau în totalitate persoanelor care te-au exploatat;
  •  Ai fost rapit/ă și obligat/ă să întreții relații sexuale cu diferite persoane în schimbul unor sume de bani, iar banii obtinuți în urma muncii tale au revenit, în parte sau în totalitate persoanelor care te-au exploatat;
  •  Ți s-a promis faptul că vei putea lucra în țară sau în străinătate în bune condiții și vei primi un salar mulțumitor, iar cand ai ajuns la destinație ai constatat că toate acestea nu s-au întâmplat. Ai fost privat/ă de libertate, iar banii obținuți în urma muncii tale au revenit, în parte sau în totalitate persoanelor care te-au exploatat;
  •  Ai acceptat, de bună voie, să lucrezi în domeniul prostituției, în țară sau în străinătate, însă ai fost sechestrat/ă (privat/ă de libertate) și obligat/ă să întreții raporturi sexuale cu diferite persoane fără a fi plătit/ă pentru asta sau reținându-se o parte din banii care trebuiau să îți revină;
  •  Ai fost obligat/ă să participi la crearea unor reprezentări pornografice sau exploatat/ă sexual în orice alt fel;
  •  Ai fost obligat/ă sau forțat/ă să muncești;
  •  Ai fost sechestrat/ă etc.

Ai dreptul la:

  •  protecție fizică;
  •  asistență psihologică și socială gratuită;
  •  asistență juridică gratuită;
  •  asistență medicală;
  •  reintegrare școlară;
  •  reintegrare profesională;
  •  informare;
  •  confidențialitate.

...te rugăm să apelezi cu încredere la:

Tel.: 0257/210.606
Persoana de contact - Adina Schwartz
...sau contactează-ne în orice alt mod.

Tipărire Email

Rețele sociale

Pentru a observa îndeaproape activitatea noastră, vă rugăm să ne urmăriți pe conturile ce le avem pe cele mai populare rețele de socializare și canale de comunicare:

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare, vă exprimaţi acordul asupra folosirii acestora.
Mai multe detalii... Ok